Info: Intarzieri temporare in livrare - vezi detalii

🤩 30% Reducerela toate produsele și pachetele! Vezi produse

🤩 Produs Nou 🤩 Am lansat Vitaminizantus Forte Capsule! Vezi produs

Hiperhidroza: Simptome și cauze posibile

Hiperhidroza: Simptome și cauze posibile

Faunus plant ro Admin |

Hiperhidroza descrie sudoarea abundentă, devenită patologică.

Transpirația reprezintă un mecanism fiziologic cât se poate de normal, prin care se eliberează toxinele. Totodată, poate fi și un fel de răspuns al organismului la diverse situații (căldură, efort fizic intens, stres), pentru a se proteja de creșterea bruscă a temperaturii.

În astfel de împrejurări, glandele sudoripare eliberează o anumită cantitate de transpirație. Însă dacă se produce în exces, ia forma unei tulburări destul de jenante, care poate afecta viața socială.

În rândurile de mai jos, te vom ajuta să descoperi când trebuie să te alarmezi și ce cauze posibile are această dereglare sudoripară.

Cum se recunoaște hiperhidroza?

Problema se manifestă prin secreția abundentă și spontană de sudoare. Pierderea lichidelor are loc în împrejurări ce nu au legătură cu stresul, efortul fizic sau factorii ambientali.

Această transpirație masivă, variabilă ca intensitate, poate fi localizată în diverse părți ale corpului:

  • Palmă – Cei afectați pot întâmpina dificultăți să scrie sau să cânte la un instrument, se pot simți jenați să dea mâna cu alte persoane etc.;
  • Talpa piciorului – Din cauza excesului, există riscul infectării zonei plantare. Persoanele afectate cu greu mai reușesc să umble desculțe sau cu șlapi;
  • Axile – Hainele apar îmbibate de sudoare, iar pe alocuri rămân pătate datorită conținutului salin al secrețiilor;
  • Frunte – Excesul de transpirație transformă umiditatea în adevărate picături de apă ce se preling apoi pe față.

Ce cauze are hiperhidroza?

Secrețiile glandelor sudoripare depind de stimulii proveniți de la sistemul nervos vegetativ. Este cel care controlează funcțiile corpului și activitatea organelor.

Pentru circa 1 % din populație, acești stimuli sunt percepuți în maniera eronată. Când ”mesajele” recepționate sunt amplificate, anomalia se manifestă prin transpirație exagerată.

Motivele pentru care apare, nu sunt tocmai clare. Însă e cert că stări precum stresul, anxietatea și nesiguranța nu prea vin în ajutorul celor ”năpăstuiți”.

De pildă, indivizii care se emoționează ușor au șanse în plus să se confrunte cu problema transpirației dincolo de limitele normale.

Hiperhidroza primară 

Potrivit specialiștilor, mai mult decât o maladie, transpirația abundentă poate fi un simptom asociat cu alte dezechilibre și patologii mai complexe. Dacă nu i se cunosc cauzele, se vorbește despre forma primară.

Hiperhidroza secundară

Când ”vinovații” au fost deja identificați, avem de-a face cu forma secundară, care, printre posibilii factorii, numără:

  • Tulburările fiziologice interne: infecții, diabet zaharat, hipoglicemie, tumori maligne, hipertiroidism, obezitate, menopauză, diverse maladii endocrine;
  • Tulburările neurologice: poate fi vorba despre dereglări care ”irită” sistemul nervos vegetativ și creierul sau despre leziuni cerebrale;
  • Alte cauze: consum de droguri sau de variate substanțe farmaceutice, exces de căldură, anumite mâncăruri (cele picante, carbogazoase, excitante).

Recomandări din magazinul Faunus Plant

Remediile naturiste, unele plante medicinale și aromatice reușesc să inhibe activitatea celulelor care produc sudoarea. Poate fi vorba despre lavandă, salvie, brusture sau soc, folosite împreună sau separat.

Dacă recunoști problema ta în argumentul de azi, te așteptăm în magazinul Faunus Plant, în secțiunea tincturi simple. Aici vei găsi produse cu acțiune sudorifică.

Iar dacă la origini se află o problemă a glandei tiroide, înainte să cauți rezolvare în altă parte, aruncă o privire și în categoria afecțiuni tiroidiene!