Vine Moșul🎅 Ai 2+1 Cadou la Tot 🎁 Alege cadourile

Împreună, facem bine💫Susținem persoanele defavorizate💚 Vezi detalii campanie

ℹ️ Info: Întârzieri temporare în livrare - vezi detalii

Importanța prelucrării manuale a plantelor medicinale

Importanța prelucrării manuale a plantelor medicinale

Faunus plant ro Admin |

Prelucrarea manuală a plantelor medicinale reprezintă unul dintre factorii care dictează calitatea remediilor naturiste.

E o mare diferență între produsele obținute pe cale manuală și cele rezultate prin procesare mecanizată. Sunt diferențe ce se resimt la propriu, la nivel de efecte directe asupra sănătății umane.

Cât de importantă este prelucrarea manuală a plantelor medicinale?

Plantele au fost utilizate în scopuri medicinale încă din timpurile civilizațiilor străvechi și continuă până azi. Însă calitatea remediilor depinde foarte mult de procesul de transformare a materiei prime în produs finit, lucru de care suntem conștienți și noi, la Faunus Plant.

Din păcate, în societatea actuală, se pune prea mare preț pe consumerism, pe cantitate, pe rentabilitate. Așa se explică și nevoia proceselor de prelucrare mecanizată, de a produce la scară largă, nu în loturi limitate.

Desigur, cantitativ, randamentul este net superior comparativ cu selectarea și producția manuală. Însă se face rabat de la calitate, de la ce înseamnă eficacitatea reală și efectele benefice pe care le au tratamentele naturiste.

La Faunus Plant, așa cum am învățat de la bunici, ne străduim să obținem preparate cât mai bune, care păstrează maximul din compușii activi ai plantelor.

Cum?

În ambiente care respectă normele de igienă și siguranță,”tratăm” plantele cu blândețe, având grijă ca pe durata prelucrării să nu distrugem ”tezaurul” pe care-l încorporează în muguri, în rădăcini, în fructe sau în flori.

Cum ambalajul este cel care captează în primul rând, ne gândim și la aspecte de ”suprafață”, așa cum este ambalarea, de pildă, sau etichetarea.

Sunt proceduri ce intră imediat în văzul clienților, de care ne ocupăm cu la fel de multă grijă, pentru că ne dorim ca preparatele Faunus Plant să ajungă la destinatari impecabile atât la interior, cât și la exterior.

Etape în prelucrarea materiei prime și transformarea în remedii fitoterapeutice

Pas cu pas, de la cules și selectare, până la ambalare și etichetare, la noi totul se face manual. Și nu dăm doar ceaiurile ca exemplu, ci și remediile mai complexe, să zicem, care necesită și alte operațiuni pe lângă selectarea plantelor.

În cazul ceaiurilor, plantele, mărunțite, se iau din saci cu mâinile, iar amestecurile se dozează potrivit unor rețete vechi, moștenite, ce aparțin exclusiv familiei noastre. Tot manual, se așază apoi în pungi de hârtie și se împachetează.

În schimb, la tincturi sau unguente, operațiunile sunt mai multe și mai migăloase, însă păstrează specificul care ne definește: simplitate, tradiție, originalitate.

Pentru extractele hidroalcoolice (tincturi), după cântărire, plantele se pun în recipiente și se acoperă cu solvent (un mix de alcool și apă). După 2 săptămâni, cât se lasă la macerat, soluțiile se filtrează, se dozează în ambalajul atribuit lor și se etichetează.

La unguente, se începe cu pregătirea extractului uleios din părțile plantelor protagoniste în rețete. La final, se completează cu uleiuri esențiale, ceară de albine și rășină de brad. Odată compoziția omogenizată (la cald), continăm cu dozarea în recipiente și cu etichetarea lor.

Acum că te-ai familiarizat cu modul în care transformăm plantele în produse finite, că ai înțeles că prelucrare manuală asigură o concentrație mai ridicată de principii active, probabil, vei aprecia mai mult brand-ul nostru și produsele Faunus Plant.