☀️Luna asta ai până la -35% reducere la remedii și pachete. Vezi promoția

Descoperă gama noastră de remedii naturiste cu tradiție. Vezi Produsele

Reumatismul: Ce Este, Cum Se Manifestă, Ce Remedii Sunt Potrivite?

Jan 12, 2023
postat de Roxana
Reumatismul: Ce Este, Cum Se Manifestă, Ce Remedii Sunt Potrivite?

În general, o durere de articulații, de oase, de spate se poate combate cu remedii pentru reumatism. La fel, și multe alte simptome ce caracterizează și însoțesc ceea ce generic numim reumatism.

Rezultate excelente se pot obține cu produse naturiste, precum cele din plante medicinale.

Câte puțin din fiecare argument vom aborda cu această ocazie, așa încât la final să-ți înțelegi ”inamicul” și, folosind mijloacele potrivite, să reușești să-l anihilezi.

Vrei să afli primul de promoțiile și noutățile Faunus Plant?
Abonează-te acum!

Ce este reumatismul?

Vorbim despre o condiție specifică bătrâneții (dar nu exclusivă), declanșată uneori pe fondul frigului și umezelii. Ceva inevitabil. Termenul în sine, ”reumatism”, nu este unul medical. În literatura de specialitate se folosesc mai mult expresii precum tulburări sau afecțiuni reumatice.

Dar indiferent de nume, termenul în sine se referă la prezența simptomelor reumatice, în particular la durerea localizată în diverse zone ale corpului. Și indică numeroase patologii diferite unele de altele prin cauze, evoluție și consecințe:

- Reumatism inflamator (artrită, spondilită);
- Reumatism degenerativ (artroză);
- Reumatism de natură metabolică (gută) etc.

Care sunt simptomele comune ale reumatismului?

Simptomele și tulburările reumatismului interesează în general sistemul articular și, cu precădere, implică dureri și reducerea funcționalității părții afectate.

Modul în care se manifestă problema depinde de aria de localizare și de tipologie. Însă printre simptomele cele mai evidente ale reumatismului se numără:
- Durerile articulare (în special la articulațiile mâinilor și picioarelor);
- Rigiditatea (prezentă la trezire, durează mai mult de 30 de minute);
- Mișcările îngreunate chiar și pentru executarea celor mai simple gesturi;
- Leziunile sau ulcerațiile la nivelul țesutului cutanat;
- Umflarea, înroșirea și încălzirea părții interesate;
- Modificarea culorii pielii (degetele devin mai întâi albe, apoi se învinețesc, iar la frig se roșesc);
- Deformările osoase și prezența umflăturilor pe degete etc.

Produse Recomandate

Colagenus Articulații Forte - Colagen lichid concentrat, 12.000mg colagen tip 1 și 40mg colagen tip 2. Flacon 500ml. Susține sănătatea articulațiilor, reducerea inflamațiilor și durerii reumatice, refacerea mușchilor și ligamentelor Supliment alimentar Faunus Plant

Sticlă Colagenus Articulații Forte de la Faunus Plant, pe fundal alb, având un capac cu dozator alături, care conține 25ml colagen lichid.
Flacon Colagenus Articulații Forte de la Faunus Plant ținut de capac de o mână, lângă un pahar cu lichid portocaliu pe suport rustic. Textul menționează că produsul îmbunătățește mobilitatea și forța musculară în doar 12 săptămâni, cu o notă de 4.9/5 pe baza a 692 recenzii, certificat TÜV Austria
Sticlă Colagenus Articulații Forte de la Faunus Plant, alături de un pahar cu lichid portocaliu, pe fundal alb cu elemente naturale. Textul evidențiază beneficiile dovedite clinic: +49% îmbunătățiri la flexia genunchiului și +37% îmbunătățiri la extensia genunchiului, datorită formulei cu 12.000 mg colagen Peptan®, colagen Collavant® n2 și curcumin C3 Complex®.

Sticlă Colagenus Articulații Forte de la Faunus Plant, pe fundal alb. În spate este vizibil un ghiveci alb cu o plantă.
Testimonial al unui client multumit la Colagenus Articulații Forte de la Faunus Plant.
Imagine cu patru simboluri de calitate asociate produselor Faunus Plant:

Colagenus Articulații Forte - Colagen lichid concentrat, 12.000mg colagen tip 1 și 40mg colagen tip 2. Flacon 500ml. Susține sănătatea articulațiilor, reducerea inflamațiilor și durerii reumatice, refacerea mușchilor și ligamentelor

104,25 lei
Colagenus - Colagen lichid hidrolizat. Flacon 500ml. Susține sănătatea articulațiilor, pielii, părului și unghiilor Supliment alimentar Faunus Plant

Flacon de Colagenus 500ml de la Faunus Plant, poziționat din lateral dreapta, cu mod de administrare, contraindicații, cantitate, certificare, cod de bare.
Flacon lateral stânga de Colagenus 500ml de la Faunus Plant, având etichetă vizibilă cu ingrediente și beneficii.

Etichetă cu ingrediente și beneficii detaliate pentru Colagenus 500ml de la Faunus Plant
Etichetă cu mod de utilizare, atenționări și condiții de depozitare detaliate pentru Colagenus 500ml de la Faunus Plant
Element grafic circular central cu simbolul unei lingurițe și cura de 33 zile a câte 15 ml/zi, având pe fundal imaginea unei femei cu ochii închiși care are tenul curat.
Sticlă de Colagenus 500ml de la Faunus Plant cu un pahar cu lichid pe o tavă în formă de scoarță de copac, cu o mână care ține capacul produsului. Text pe imagine: „Piele, păr, unghii și articulații mai sănătoase în doar 8 săptămâni”, rating 4.8/5 din 372 recenzii, certificare TÜV Austria.
Sticlă de Colagenus de la Faunus Plant și un pahar cu lichid pe fundal alb, pe o tavă în formă de scoarță de copac și un con de brad, alături de text informativ despre beneficiile clinice: +44,8% reducere a durerii musculare și +17,4% fermitate a pielii. Include mențiunea „6.000 mg Colagen bovin Hidrolizat Peptan®”.

Flacon de Colagenus 500ml de la Faunus Plant cu capac cu dozator care conține 15ml colagen lichid, așezat pe o masă, alături de un ghiveci cu lavandă și alte elemente decorative pe fundal.
Flacon de Colagenus 500ml de la Faunus Plant cu capac cu dozator care conține 15ml colagen lichid, așezat pe o masă, alături de un ghiveci cu lavandă și alte elemente decorative pe fundal cu mostra de produs în față.
Flacon de Colagenus 500ml de la Faunus Plant cu capac cu dozator care conține 15ml colagen lichid, într-un cadru ambiental, alături de un ghiveci cu lavandă și alte elemente decorative.
Testimonial client mulțumit Colagenus de la Faunus Plant.

Colagenus - Colagen lichid hidrolizat. Flacon 500ml. Susține sănătatea articulațiilor, pielii, părului și unghiilor

92,65 lei
Colagenus Frumusețe - Colagen lichid hidrolizat cu acid hialuronic și biotină. Flacon 500ml. Susține sănătatea și frumusețea pielii, unghiilor și părului. Reduce ridurile și căderea părului. Întărește unghiile Supliment alimentar Faunus Plant

Sticlă Colagenus Frumusețe Faunus Plant ținută de o mână de femeie, lângă un pahar cu lichid, situat pe o tavă din lemn de brand cu scoarță. Text pe imagine: „Piele hidratată, elastică și mai fermă în doar 8 săptămâni. Dovedit clinic. 4.9/5 – bazat pe 274 recenzii. Certificare TÜV Austria.”
Sticlă Colagenus Frumusețe Faunus Plant și pahar cu lichid așezate pe un suport rustic. Text pe imagine: „O soluție naturală pentru prevenirea ridurilor și combaterea îmbătrânirii pielii. +20,6% îmbunătățiri asupra hidratării pielii. +17,1% îmbunătățiri asupra elasticității pielii. 6.000 mg Colagen bovin Hidrolizat Peptan®.”

Testimonial client mulțumit la Colagenus Frumusețe de la Faunus Plant.

Colagenus Frumusețe - Colagen lichid hidrolizat cu acid hialuronic și biotină. Flacon 500ml. Susține sănătatea și frumusețea pielii, unghiilor și părului. Reduce ridurile și căderea părului. Întărește unghiile

Colagenus Articulații - Colagen lichid. Flacon 500ml. Susține sănătatea articulațiilor, mușchilor și ligamentelor. Reduce durerile reumatice Supliment alimentar Faunus Plant

Mână de femeie deschizând sticla Colagenus Articulații de la Faunus Plant, lângă un pahar cu lichid portocaliu și con de brad, plasate pe o tavă în formă de scoarță de brad. Textul menționează îmbunătățirea articulațiilor, mușchilor și oaselor în 8 săptămâni, scor 4.9/5 din 178 recenzii și certificare TÜV Austria.

Sticlă Colagenus Articulații de la Faunus Plant, având alături un capac cu dozator care conține 15ml colagen lichid.
Testimonial al unui client mulțumit la Colagenus Articulații de la Faunus Plant.

Colagenus Articulații - Colagen lichid. Flacon 500ml. Susține sănătatea articulațiilor, mușchilor și ligamentelor. Reduce durerile reumatice

109,65 lei
Colagenus Capsule - Colagen concentrat tip II, acid hialuronic și plante medicinale. Dureri articulare, rezistență articulații, flexibilitate - 60 Capsule Supliment alimentar Faunus Plant

Flacon Colagenus Capsule de la Faunus Plant, cu capacul deschis, în timp ce o mână ține o capsulă. Textul menționează eficiența clinic dovedită în 6 săptămâni pentru articulații mai puternice și flexibile, cu rating 4,9 din 5 stele, bazat pe 135 de recenzii. Logo-ul TUV Austria și certificarea EN ISO 22000:2018 sunt vizibile în partea din stânga.

Trei flacoane de Colagenus Capsule de la Faunus Plant, pe o masă de lemn rotundă. În fața lor se află câteva capsule ca mostră, iar în spate se află două ghivece cu plante decorative.
Mână ținând o capsulă portocalie de Colagenus Capsule de la Faunus Plant, pe fundal alb.
Recenzie client la Colagenus Capsule pentru dureri articulare, rezistență articulații, flexibilitate de la Faunus Plant.

Colagenus Capsule - Colagen concentrat tip II, acid hialuronic și plante medicinale. Dureri articulare, rezistență articulații, flexibilitate - 60 Capsule

81,75 lei
Gel Reumaticus de la Faunus Plant, vedere frontală a recipientului de 250 ml, cu logo vizibil, denumire produs și un desen reprezentativ.
Partea din stânga a cutiei de Gel Reumaticus de la Faunus Plant cu etichetă vizibilă cu principalele ingrediente: Untul-pământului, Tătăneasa, Arnica și uleiuri esențiale de Mentă și Rozmarin, alături de acțiuni, indicații și mod de utilizare.
Cutia de Gel Reumaticus fotografiată din dreapta, cu eticheta care subliniază certificările de calitate ale produsului, alături de precauții, atenționări, detalii despre producători, cantitate 250 ml, cod de bare, logo TUV Austria și spațiu pentru data expirării.
Listă de ingrediente principale ale gelului Reumaticus de la Faunus Plant, cum ar fi Untul-pământului, Tătăneasă, Arnica, Mentă, Rozmarin, Menthol și Glicerină, fiecare pe un chenar gri alături de o poză medalion, iar în partea dreaptă se află cutia de gel.
Beneficiile principale ale Gelului Reumaticus de la Faunus Plant: calmarea durerilor reumatice, reducerea inflamațiilor și stimularea circulației capilare, toate datorită absorbției rapide a produsului, în chenare gri pe fundal alb, alături de flaconul gelului vizibil din față.
Eticheta desfășurată cu fundal verde, având informații despre compoziția Gelului Reumaticus, incluzând ingrediente precum Untul-pământului și Tătăneasa, acțiuni, indicațiile acestuia și mod de utilizare.
Eticheta cu detalii despre precauții și atenționări pentru Gelul Reumaticus, certificări de calitate ale produsului, cantitate, detalii despre producătorul Faunus Plant, cod de bare și logo TUV Austria.
Reumaticus - Gel 250ml. Extracte naturale din plante medicinale cu efect antireumatic și calmare a durerilor Gel Faunus Plant

Element grafic circular afișat pe mijloc cu un text despre modul de aplicare al unguentului Reumaticus, sugerând 2 aplicări locale pe zi.
Testimonial client mulțumit la Gel Reumaticus de la Faunus Plant.
Gel Reumaticus de la Faunus Plant, ambalat într-un recipient alb de 250 ml, alături de o mână care prezintă textura gelului, de culoare brună, semn al ingredientelor naturale din compoziție. Eticheta indică utilizarea împotriva durerilor reumatice și sigla TÜV Austria pentru certificare de calitate.

Reumaticus - Gel 250ml. Extracte naturale din plante medicinale cu efect antireumatic și calmare a durerilor

32,25 lei
Imagine cu Crema tip balsam Reumaticus de 100ml, care are o culoare albă, cu eticheta frontală vizibilă, având logo, denumire și un element grafic reprezentativ care arată o persoană flexibilă.
Imagine din lateral cu recipientul Unguentul Reumaticus de 100ml, care are o culoare albă și nu are o etichetă desfășurată.  Se poate observa eticheta frontală, cu logo, denumire și un element grafic reprezentativ care arată o persoană flexibilă.
Imagine grafică cu ingredientele principale ale Unguentului Reumaticus 100 ml de la Faunus Plant, incluzând Untul -pământului, Tătăneasă, Ulei Floarea-Soarelului, Ceară de albine, rășină de brad, Ulei esențial de mentă, respectiv Vitamina E.
Imagine grafică care evidențiază beneficiile Unguentului Reumaticus 100 ml de la Faunus Plant, inclusiv faptul că are efect antireumatic, combate inflamațiile, îmbunătățește mobilitatea, stimulează circulația capilară și tratează durerile articulare și cele musculare.
Imagine cu eticheta de pe capacul Unguentului Reumaticul 100ml de la Faunus Plant care arată logo Faunus Plant, o reprezentare grafică a unei persoane flexibile, numele produsului, apoi cărei afecțiuni i se adresează, dar și menționarea faptului că unguentul este o cremă de tip balsam.
Etichetă desfășurată în spatele recipientului cu ingredientele Unguentului Reumaticus 100 ml de la Faunus Plant, acțiune, indicații, mod de administrare și detalii despre producător.
Cremă tip balsam Reumaticus de la Faunus Plant, ambalată într-un recipient alb de 100 ml, alături de o mână care prezintă textura densă și albă a cremei, specifică pentru aplicare locală. Eticheta produsului indică utilizarea împotriva durerilor reumatice, cu accent pe remediile naturiste și tradiția Faunus Plant.
Imagine cu produsul desfăcut. Poză care cuprinde capacul și unguentul din recipient, amplasate pe fundal alb.
Informații despre modul de utilizare al Unguentului Reumaticus 50 ml de la Faunus Plant - recomandări de aplicare locală de două ori pe zi.
Recenzie client despre Unguent Reumaticus pentru durerile reumatice și inflamații de la Faunus Plant.

Reumaticus - Cremă tip balsam 100ml. Extracte din plante medicinale, ceară de albine și rășină de brad pentru durerile reumatice și inflamații

33,15 lei
Loțiune Reumaticus de la Faunus Plant din față pe fundal alb cu căpăcel dozator alături care conține mostră de produs.
Loțiunea Reumaticus de la Faunus Plant, un produs naturist destinat ameliorării durerilor reumatice, prezentată într-un flacon de 200 ml, de culoare maro închis, cu etichetă verde deschis și crem care are logo și element grafic reprezentativ.
Imagine laterală stânga a flaconului de Loțiune Reumaticus 200 ml de la Faunus Plant care include informații despre producător și certificarea produsului conform standardelor TUV Austria.
Imagine laterală dreapta a flaconului de Loțiune Reumaticus 200 ml de la Faunus Plant care include informații despre păstrarea produsului, specificații despre certificarea TUV Austria și detalii de contact ale producătorului
Lista ingredientelor principale ale loțiunii Reumaticus, inclusiv untul pământului și tătăneasă, în chenar alb alături de câte o imagine reprezentativă.
Flaconul de Lotiune Reumaticus de la Faunus Plant este prezentat cu o listă de beneficii care subliniază efectele sale naturale: calmarea durerilor reumatice, prevenirea inflamațiilor și stimularea circulației capilare.
Eticheta laterală stânga a flaconului loțiunii Reumaticus 200ml de la Faunus Plant, care prezintă ingredientele active precum untul-pământului și tătăneasa, alături de indicații terapeutice pentru dureri reumatice și articulare.
Etichetă laterală a flaconului de Loțiune Reumaticus de la Faunus Plant, prezentând date despre producător, certificare TUV și cantitatea de 200 ml.
Element grafic circular afișat pe mijloc cu un text despre modul de aplicare, sugerând aplicare locală de 2 ori pe zi.
Testimonial loțiune Reumaticus pentru dureri articulare de la Faunus Plant.

Reumaticus - Loțiune. Flacon 200ml. Extract din plante medicinale antiinflamatoare pentru dureri articulare

48,00 lei

Câteva remedii pentru reumatism

Alimentația corectă în ameliorarea reumatismului

De obicei, oricare este sursa problemei, dieta are un rol important. În ameliorarea reumatismului se va pune accentul pe o alimentație naturală, preponderent alcalinizantă și antiinflamatoare, din care nu vor lipsi:
- Fructele și legumele de sezon, bogate în vitamine și minerale, pentru efectul lor alcalinizant;
- Acizii grași esențiali (pește, semințe, uleiuri vegetale la rece), pentru reducerea inflamațiilor.

Activitatea fizică și afecțiunile reumatice

Mișcarea (de intensitate scăzută-medie) este esențială pentru menținerea mobilității și funcționalității articulațiilor. Un program regulat de exerciții fizice va atenua din impactul afecțiunilor reumatice. Pe de altă parte, un fizic antrenat va suporta mai ușor terapiile.

Tipul exercițiilor diferă în funcție de forma reumatismului:

- Activitățile aerobice contribuie la tonifierea musculaturii și la îmbunătățirea circulației;
- Activitățile anaerobice favorizează întărirea ligamentelor, tendoanelor, articulațiilor și oaselor. În același timp, contrastează tendința progresivă de reducerea a masei musculare odată cu vârsta.

Remedii din plante medicinale pentru tratarea simptomatică a reumatismului

Recomandate sunt produsele fitoterapeutice pe bază de plante cu activitate antireumatică, analgezică, antiinflamatoare, diuretică, precum: tătăneasa, gheara-diavolului, urzica, mesteacănul, socul, spânzul, arnica sau ienupărul.

În diverse concentrații, separate sau împreună, toate aceste plante medicinale se găsesc și în preparatele Faunus Plant.

Ajutorul de încredere pe care ți-l propunem astăzi este Gelul Reumaticus, un produs de top, cu o concentrație ridicată de principii active naturale. Prin acțiunea sinergică a extractelor de Untul-pământului, Tătăneasă și Arnică, gelul antireumatic atenuează inflamațiile, diminuează durerile, stimulează local fluxul sanguin, facilitează vindecarea leziunilor.

Pentru efecte imediate și de durată, concepute ca leacuri populare pentru tratarea reomatismului folosește și tu Gelul Reumaticus de la Faunus Plant!

Notă: acest articol, publicat inițial în data de 14 septembrie 2020, este revizuit și actualizat periodic de către echipa Faunus Plant pentru ca tu să primești doar informații relevante și de actualitate. Dacă ai nevoie de ajutor sau de informații suplimentare, nu ezita și folosește secțiunea comentariilor de mai jos. 

Trimite mai departe